Mai exista si oamenii in jurul nostru, pentru 9 RON/zi

Mai exista si oamenii= ipocrizie, dorinta ca macar celor din jurul nostru sa le pese ca sa putem dormi noi linistiti noaptea si pentru a spera ca facem ceea ce facem si va fi bine pentru copii nostri, iar restul sa nu mai conteze.

9 ron/zi (sau ceva de genul)= suma alocata de stat copiilor luati in plasament pentru mancare.

Conduceam in drumul meu spre Bucuresti. Eram atent la zgomotele motorului si in aceelasi timp incercam sa fur pret de o secunda si cateva din natura, viata, locurile prin care trecusem de atatea ori dar care se schimbasera parca mai repede ca noi. Ma intrebam de ce nu tinem si noi, ca oamenii, pasul cu aceste schimbari, de ce vrem sa ramanem copii, de ce nu ne plac schimbarile din mediul nostru familial…
Trecusem de Domasnea, cred ca eram in Cornea, si vad un om obisnuit pe marginea drumului ca face semn sa opresc. Desi nu iau pe nimeni la ocazie sau cu mine in masina, cele 5 sau 6 daune totale m-au facut mai raspunzator sau cu alte cuvinte prefer sa …numai eu, AM OPRIT!
Nici in acest moment nu realizez ce m-a facut sa opresc, de ce am oprit, ce m-a impins sa opresc si sa il iau in masina.
Din vorba in vorba mi-a spus ca merge la Herculane la doctorita de familie pentru o nenorocita de trimitere. Adica cativa zeci de km + 15 lei pentru o trimitere. Apoi am ajuns sa vorbim de doctori si copii.
Am 5 copii spune.
Am inhitit in sec. Dar de fapt numai 2 sunt ai mei.
Cum adica, intreb eu?
Pai 3 sunt luati in plasament si incepe sa imi povesteasca de ei. Stiti, zice el, sunt ca si ai mei desi sunt DE ETNIE ROMA! Asa s-a exprimat, simplu, curat, fara sa se balbaie, fara sa ezite: de etnie roma.
Am luat privirea de la drum si i-am privit chipul: arata liniste, pace, fata unui om obisnuit care are 5 copii si care trebuie sa mearga zeci de km dupa o trimitere dar nu asta era problema, parca era suparat ca este bolnav, pentru ca, copii lui au nevoie de el.
Si imi povestea: baiatul cel mai mare are 6 ani si l-am dat la scoala dar cam are probleme, ca nu o fost deloc la gradinita si nu se prea prinde de el.
Celalalt baiat are vreo 3 anishori. Pentru el e mai simplu si ii place.
Si cea mai mica, acum a facut 2 ani si a inceput sa ne zica tata si mama.
Am auzit o nota de duiosie in glasul lui si l-am privit. Arata ca un parinte careia fetita de 2 ani incepuse sa ii zica tata…

RIM

Ps: text scris pe fuga, la botul calului la propriu, cu nimic diferit d.p.d.v. al greselilor gramaticale de celelalte scrise de mine!