PrinTimisoaraNoastra XXL

De ce oamenii doar comenteaza fara sa se implice?
De ce iti pui intrebari existentiale despre ceva despre care doar citesti?
De ce te iei de ceilalti ca fac ceva , cand tu nu iti faci timp nici macar ptr timbrele tale?
De ce duci totul la extrem?
De ce nu te implici?

M-am hotarat sa public si textul meu despre acest eveniment.In principiu e format din doua bucati asadar mai aveti rabdare.
Aseara mi-am dat seama ca unii dintre comentacii care s-au luat despre evenimentul de acum 3 saptamani au dreptate.
Daca ar fi sa le raspund intrebari de ce sa vina in Timisoara ar fi: PENTRU OAMENII CARE CONVIETUIESC AICI!
Dupa cum va spuneam , aseara le-am dat dreptate intr-un fel acestora , cand la meciul lui Poli cu Manchester eu am strigat bravo la al doilea gol si un fan al violetiilor s-a ridicat tipand ”taci oltene, aici esti doar cu Poli sau iesi afara”.
Nu vreau sa va povestesc ce nervi mi-am facut, dar m-am linistit si totul a continuat fara incidente. Astazi in timp ce imi beam cafeaua mi-am dat seama ca fiecare padure cu uscaturiile ei si cu toate acestea in acest oras convietuiesc multeee natii, asadar ma vad nevoit sa repet: Timisoara merita vizitata pentru oamenii din ea”
Cei care ma citesc sau cei care ma cunosc au vazut in titlu XXL. Da, vine de la filmele porno. Cu alte cuvinte imi place orasul asta pentru ca sunt multe femei frumoase (TOATE) si eu le iubesc pe toate. Desi sunt fitoase, mandre ca niste banatence ce se respecta, se incadreaza perfect in peisajul acestui oras cosmopolit.

Dupa treisprezece ani

Ne-am cunoscut acum treisprezece ani. Imi petrecusem
adolescenta impreuna cu A. Voioasa, iubitoare de petreceri, mai
mereu pusa pe sotii, A. mi-a calauzit cei dintai pasi,
invaluindu-ma cu senzualitate si deopotriva cu sentimente
materne. A privit despartirea cu seninatate, ca pe un lucru
firesc, ascunzandu-mi vulnerabilitatea-i.

T. era altfel. Misterioasa. Introverta. Visatoare. Nu m-a
dojenit niciodata in primele luni de confuzie, desi stia ca ma
reintorc din vreme-n vreme in bratele iubirii adolescentine. Ma
astepta mereu, fidela, far-a-mi cere nici macar o explicatie.
T. m-a lasat s-o descopar, s-o savurez atat cat ravneam eu. Ma
indemna sa aleg pe unde sa ne poarte pasii, sa-i descopar
tainele de care eram atras.

Am cazut in capcana confortului
oferit de cele doua, trei locuri preferate, m-am cenzurat in a
descoperi infinit mai putine lucruri decat mi-ar fi putut
dezvalui. M-am inchis intr-un cerc minimal, iar captivantul a
devenit subiect tabu inainte de-a fi avut vreo sansa.

Dupa ani si ani de convietuire, T. ajunsese banala in ochii
mei. Dezertam in fiecare week-end pentru a scapa de aceleasi si
aceleasi obiceiuri. Si desi nu ma reintorceam la A., pe care-o
uitasem cu desavarsire, ma aruncam in bratele altora, fie ca se
chemau S., ori B., ori…).

Dragostea cu care ma-nvaluia T. nu mai insemna nimic pentru
mine. Mi-era mila de ea, far-a baga in seama o anume licarire,
vesnic prezenta-n privirile-i. T. imi era indiferenta. Eram
impreuna din cateva motive la fel de banale: credeam ca o
cunosc, nu ma-ndoiam ca are ochi decat pentru mine si mi-era
lene s-o iau de la capat. Devenisem patetic.

Intr-o seara, pe cand pregateam o noua evadare, am primit un
mesaj de la un numar necunoscut: Maine T. va fi rascolita in
toate colturile firii de un grup de 30 de hoinari. Toti oameni
faini. Nu rata sansa!

Vestea m-a intrigat. S-o vad pe T. posedata de 30 de
necunoscuti, asta nu se va-ntampla curand. Mi-am anulat pe data
calatoria planificata. Un zambet diabolic mi-a mijit in coltul
gurii cand mi-a trecut prin cap c-as putea sa le fiu ghid
necunoscutilor. Dupa treisprezece ani, cred si eu…

M-am ivit cu intarziere la locul de intalnire. Toti cei 30
pareau sa se stie intre ei. Nu mica mi-a fost mirarea cand am
fost luat la rost de unul dintre hoinari: “Auzi, ma, da tu cine
mai esti? Ca nu te-am vazut in viata mea”. Ce i-as fi tras o
palma golanului. T. e a mea de treisprezece ani si el… L-am
ignorat.

Inima mi-a batut sa-mi sparga pieptul cand T. si-a
facut aparitia, gatita in haine de gala. Pe unii i-a imbratisat
afectuos, mai mult decat familiar, pe altii i-a salutat cu
efuziune. Pe mine abia daca m-a bagat in seama. Eram stupefiat.

Am purces la drum. Faceam popas din loc in loc, iar T. se
despuia gratios, tot mai gratios, rupandu-si vesmintele-i
bucata cu bucata, ivindu-si identitatea. M-am prins in joc,
atintindu-mi ochii flamanzi asupra ei, asa cum n-o facusem
niciodata inainte. Eram fascinat, intrigat. Am dat deoparte
orice urma de retinere si-am sporovait cu cine-apucam,
ce-apucam. Eram de neoprit.

Spre asfintit, intensitatea s-a
domolit, lunecand molcom in pacea amurgului. Lasandu-ma prada
solitudinii, cu roua in ochi, am inteles ca T. e a tuturor
celor ce-ndraznesc sa treaca de bariera superficialitatii,
explorandu-i tainele. Si ca nu fusese niciodata a mea pe
deplin. In ultimele dare de lumina, am zarit o cheie ruginita,
milenara. Am ridicat-o in palma. O voi oferi cadou oricui
ravneste sa descuie istoricele cotloane ale… Timisoarei.

Ps:pentru comentacii de servici, aceasta este scriitura lui Bogdan Munteanu,care nu prea are profil de blogger (CAPITO?!) ” Intrucat actualmente nu posed un blog, ramanand inca fidel condeiului si hartiei, multumesc lui Raoul pentru gazduire, cat si pentru invitatia la eveniment.”
Pss: urmeaza si a doua parte cu ceea ce vad in fiecare zi de pe terasa bungaloului meu din Uniri!