”Intr-o zi vine la Buddha un om oarecare. Si acest om incepe sa-l insulte foarte dur pe Buddha timp de 10 minute. Dar Buddha nu se supara deloc, nu zice nimic, nu schiteaza nici un gest – este ca o statuie, desi omul acela il insulta ca pe ultimul suflet de pe planeta, ca pe un nimic.
Intr-un final, dupa ce se potoleste omul, Buddha ii spune acestuia: “Permite-mi sa-ti pun o intrebare. Daca un om iti ofera tie un cadou, si tu ai ales sa nu il accepti, atunci cui ii apartine acel cadou?”
Omul statu un pic pe ganduri si, intr-un final, raspunse: “Atunci acel cadou ii apartine celui care l-a dat, evident!”
Iar Buddha zise: “Corect. Deci, daca eu nu ti-am acceptat vorbele tale, atunci ale cui sunt?”
RIM
Ps: Bagumi-as banii la FNI, ………………………………………………………………………………!
Pss: Sunt vorbele mele pentru MINE, ca oricum NIMANUI NU II PASA!
Psss: SUUUUUUUUNT EGOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOISTTTTTTTTTTTTTTT (pe voi nu va injur sau nu va…) !

Cat voi fi in viata tu nu vei fi emptiness. Sa fie clar.
Nu prea are legatura cu talcul povestii tale, dar am gasit o alta povestioara draguta, legata tot de Buddha si de “emptiness”.
“Subhuti era un discipol de-al lui Buddha. El avea capacitatea de a intelege potentialul vidului, precum si faptul ca nimic nu exista in univers decat prin legatura lui cu obiectivitatea si subiectivitatea.
Intr-o zi, fiind intr-o stare extatica de contemplare a vidului, statea sub un copac. Peste el a inceput sa ninga cu flori.
- Te slavim pentru discursul tau despre vid, ii soptira zeii.
- Dar eu n-am tinut nici un discurs despre vid, spuse Subhuti.
- Tu n-ai vorbit despre vid, iar noi n-am auzit vidul. Acesta este adevaratul vid, raspusera zeii.
Iar florile cadeau in continuare deasupra lui.”
Bineinteles,”emptiness” are multe intelesuri…